UPDATE: Unde se schiază pe Valea Prahovei și Poiana Brașov în perioada 8-9 decembrie

UPDATE: Unde se schiază pe Valea Prahovei și Poiana Brașov în perioada 8-9 decembrie

În  Poiana Brașov se va schia în acest weekwnd pe 6 pârtii. Pe pârtia Lupului se va schia pe două tronsoane, respectiv în partea superioară, până la telescaun, dar și pe partea inferioară în zona telescaunului de 4 persoane.

Pe Drumul Roșu se va schia în întregime, pe toată lungimea de 5,5 km. Pe Sulinar se va putea schia până la ieșire spre Drumul Roșu (spre lac). Pârtia Ruia, Bradul și Stadionului. E prima oară când odată cu deschiderea domeniului schiabil se va schia și pe Lupului. Reprezentanții Salvamont Poiana Brașov au atenționat că nu se schiază pe Subteleferic, de la pilonul 2 în jos și nici pe Sulinar, de la capătul superior al zidului mare până jos. Aceștia mai avertizează că, deși Drumul Roșu este o pârtie de nivel mediu (albastru), are și zone periculoase și ținând cont de lungimea sa este destul de solicitantă pentru schiori.

În Sinaia funcționează pârtia Gondola și instalațiile gondola Carp și gondola Sinaia. Programul de funcționare al gondolelor este 9-17, respectiv 9-16:30.

În Bușteni, de asemenea, se lucrează la înzăpezirea pârtiei. În prezent funcționează tunurile de zăpadă pentru a crea un strat de zăpadă bun de utilizat.

UPDATE:

La Azuga funcționează pârtiile de începători Cazacu (120 m), Sorica (100 m),  Azuga Fun Park (140 m) și  Cazacu Variantă (450 m). De asemenea, în prezent se lucrează la înzăpezirea pârtiei Cazacu. Aceasta fiind înzăpezită în proporție de 90%.

La Predeal, pârtiile nu sunt deschise oficial. Însă dacă ești mare amator de omăt, poți face câteva coborâri pe o porțiune din pârtia Clăbucet.

 

Află AICI unde se mai poate schia prin țară!

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2019 SKIPASS Magazine