Schladming-Dachstein, domeniul vedetă al Ski amadé.

Schladming-Dachstein, domeniul vedetă al Ski amadé.

N-am mai schiat demult pe zăpadă austriacă; sezonul trecut am ajuns doar pe pârtii de sorginte latină. Am revenit acum în această țară de basm, pe un domeniu cu un nume rezonant pentru orice iubitor al schiului: Schladming-Dachstein. Schladming are un vechi pedigree de curse, iar Dachstein este o parte esențială a istoriei acestui sport. De altfel, daca e să-mi amintesc, am avut cândva o pereche de clăpari cu același nume cu ghețarul. Schladming-Dachstein a găzduit nu o dată, ci de două ori Campionatele Mondiale de Schi Alpin: în 1982 și în 2013. Și face în continuare parte din clubul foarte select și restrâns al stațiunilor în care se organizează în fiecare an etape de Cupă Mondială, propunând unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din circuit: celebrul Slalom de noapte, The night race. Mai mult, aici are o bază permanentă de antrenament echipa națională masculină de schi alpin a Austriei. De altfel, când am fost noi acolo era montat un slalom uriaș pe acea pârtie pe care puteai zări din cînd în când câte un sportiv în binecunoscutul combinezon al echipei austriece.N-am recunoscut pe nimeni, eram destul de departe și antrenamentele lor nu se desfășurau după un program previzibil pentru noi, dar gazdele noastre ne-au spus că sunt toți acolo, inclusiv incredibilul Marcel Hirscher. Se pregăteau, la fel ca toată suflarea din Schladming, pentru cursa de Cupă Mondială ce urma să aibă loc peste câteva zile. Pârtia de slalom era deja închisă, era în curs de pregătire, iar jos se montau deja gradenele. Da, Schladming are pedigree de curse și simți permanent acest lucru.

Acum, Schladming-Dachstein este domeniul-vedetă al celor de la Ski amadé, super-regiunea de schi din centrul Austriei, și se definește ca un domeniu pentru familii, care oferă pârtii pentru orice nivel, dar și multe alte activități conexe schiului sau nu. Altitudinea maximă este de numai 2015 m (Planai), dar orașul Schladming este la doar 745 de metri altitudine, ceea ce asigură o diferență de nivel suficientă pentru ca pârtiile să aibă o lungime  mai mult decât decentă. Există aici nu mai puțin de 5 pârtii de peste 7 kilometri lungime, inclusiv celebra Hauser Kaibling FIS ski run.  Pârtiile se desenează aproape în totalitate prin pădure, o schimbare majoră pentru cei obișnuiți cu domeniile de altitudine, dar acest lucru vine cu o serie de avantaje (pe lângă imaginea feerică a brazilor încărcați de zăpadă): schiul e mult mai plăcut pe viscol sau pe vreme rea, zăpada ține mai mult în zonele umbrite și organismul e mai rezistent la efort la aceste altitudini. Pârtii interesante, variate, cu schimbări de direcție, cu compresii și cu ceva zone ascunse, deși sunt suficient de pline de oameni pentru a-ți impune o abordare mai prudentă și un control permanent al  vitezei. Au fost niște roșii bune, dar negrele pe care am ajuns erau, de fapt, niște bucăți de legătură cam scurte pentru a te bucura cu adevărat de ele. Dar, per ansamblu, experiența la schi a fost minunată.  În principiu, când vorbești de schi la Schladming-Dachstein, vorbești de patru munți: Hauser Kaibling, Planai, Hocwurzen și Reiteralm. Aceștia însumează 123 de kilometri de pârtii interconectate. Practic, pe oricare dintre ei pornești, ai acces la toate acele pârtii fără să trebuiască să te deplasezi cu mașina. Acum austriecii au în plan să modernizeze două gondole în următorii ani, investind 35 de milioane de euro pentru un circuit și mai fluent al schiorilor. A’propos de circuit, noi am pornit într-o zi de pe Reiteralm și am schiat până pe Hauser Kaibling. Ne-a luat cam jumătate de zi și abia la întoarcerea cu mașina (am călătorit aproape jumătate de oră) ne-am dat seama ce distanță am parcurs. Conform promovării, Hauser Kaibling oferă cele mai frumoase pârtii, Planai este muntele „de competiție”, pe ale cărui pârtii  s-au desfășurat Campionatele Modiale și unde are loc Slalomul din Cupa Mondială, Hochwurzen este muntele dedicat familiilor, iar Reiteralm este muntele de antrenament pentru elita schiului mondial. Confirmăm și noi aceste caracterizări, cu amendamentul că Hauser Kaibling și Planai sunt zonele mai aglomerate și recomandăm experiența de pe Reiteralm.

Dar domeniul schiabil Schladming-Dachstein nu se rezumă la acești 123 de kilometri de pârtie de pe cei patru munți interconectați. În total vorbim despre 234 de kilometri de pârtii, răspândite pe 11 munți și deservite de 88 de instalații de transport pe cablu: 11 cabine sau gondole, 31 de telescaune și restul teleschiuri, benzi și altele. Și dacă e să ridicăm și mai sus punctul de referință, cu skipass-ul Ski amade ai acces la peste 760 de kilometri de pârtii excelent întreținute. Revenind la Schladming-Dachstein, remarcăm existența unui Snowpark și a șase funslopes, dar și a 15 școli de schi. Spuneam că majoritatea domeniului este desenat prin pădure. Doar sus pe ghețar, la Dachstein, ai parte de un altfel de peisaj.  Din punct de vedere al schiului, Dachstein nu e tocmai spectaculos. Ghețarul fiind destul de mic, pârtiile sunt scurte și nici nu au cine știe ce înclinație. Dar, pe vreme bună poate fi o experiență plăcută schiul pe zăpadă naturală și pe urme de ratrack. În schimb, din punct de vedere al priveliștilor oferite, Dachstein este unul dintre cei mai spectaculoși ghețari pe care am urcat vreodată, în ciuda altitudinii  de doar 2700 de metri.Versantul dinspre Schladming este, practic, un perete de stâncă și senzația pe care o ai pe platformele metalice de belvedere (Skywalk) este aproape ireală. În spiritul marketingului austriac, există și aici o pasarelă metalică suspendată, inutilă dar dramatică și, bineînțeles, locul pe care-l caută toată lumea pentru poze: Die Treppe ins Nicht, The Starway to Nothingness, Scara către Nimic. 14 trepte metalice coboară spre o mică platformă de sticlă suspendată deasupra abisului care-ți oferă o experiență amețitoare. De multe ori, la propriu.

În loc de concluzie, vă reamintesc că Schladming-Dachstein se definește acum ca un domeniu pentru familii. Adică nu e totul doar despre schi.Este și despre track-uri pentru copii cu eschimoși, iglu-uri sau vrăjitoare, despre căutarea de comori, daspre cele 9 pârtii de sanie, despre schi nordic și, mai ales, despre savoare și gastronomie. Administratorii domeniului s-au prins că în ziua de astăzi nu poți să le oferi turiștilor doar schnitzel, wurst sau cartofi prăjiți, așa că au dezvoltat o întreagă industrie culinară în cele aproape 100 de cabane de altitudine de pe pârtii (pe lângă restaurantele din vale). Cei de aici sunt atât de mândri de oferta lor gastronomică, încât au imaginat un „Tur culinar al celor patru munți”. L-am parcurs și e, într-adevăr, ceva de bifat, mai ales pentru un gurmand precum subsemnatul. Noroc că mai și schiezi, căci altfel avalanșa de bunătăți ar fi un atentat direct la greutatea corporală. Așadar, dacă plănuiți o vacanță la schi cu familia, luați în considerare zona Schladming-Dachstein. Are cam de toate și, la mai puțin de o oră de Salzburg, e unul dintre domeniile cele mai apropiate de noi.

Revenim, în curând, cu un videoreportaj de la Schladming-Dachstein. Până atunci, citiți AICI articolul despre Ski amadé,

Andrei Huțanu.

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2019 SKIPASS Magazine