Primul curs pentru monitori din acest sezon, organizat de Euroski

Primul curs pentru monitori din acest sezon, organizat de Euroski

Pregătirile pentru viitorul sezon sunt spre final, așa că, cei de la Euroski organizeazã în perioada următoare prima sesiune de instruire și certificare a monitorilor pentru categoria III- inițiere. Sesiunea are loc între 5-19 decembrie 2018.

Cursul de formare-inițiere are o durată de 54 ore, dintre care 20 ore de teorie și 34 ore de practică în cadrul unei pârtii de schi omologate. Prima parte, cea de teorie, se desfășoară în sală de curs special amenajată, unde participanții vor beneficia de un suport de curs.Partea de practică, va fi organizată în grupe de cursanți, realizate conform programului autorizat de curs. Fiecare cursant beneficiază de caiet pentru aplicațiile practice, instrucțiuni pentru desfășurarea părților practice (exerciții, indicații metodice), materiale documentare precum și o bibliografie de referință.

Evaluarea aptitudinilor practice se desfășoară pe zăpadă, pe durata unei zile, în funcție de numărul de cursanți înscriși. Testul conține probe prin intermediul cărora se evaluează aptitudinile practice în disciplina schi alpin sau snowboard (nivel mediu): echilibrul dinamic și coordonarea segmentară în alunecare, în ocoliri cu raza mare, medie și mică/ capacitatea de conducere a schiurilor și control.

Cursul de formare se organizează cu minim 14 persoane. În prezent pentru sesiunea din decembrie s-au înscris 20 de cursanți din toată țara.

Sursa foto: Euroski

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Condiții de înscriere

Este necesară completarea formularului de înscriere. Candidatii admisi la testul tehnic sunt automat înscriși la programul de formare.

Documente necesare

– copie act identitate
– copie certificat de nastere
– copie certificat de casatorie (daca este cazul)
– copie act studii (minim bacalaureat)
– aviz medical cu mentiunea: Apt pentru participare la curs / Clinic sanatos
– cazier judiciar
– contract curs de formare profesionala (2 exemplare)
– copie ordin de plata a taxei de participare curs

Tarif înscriere curs

Costul unui curs de monitor pentru  categoria III- ințiere este 1400 Ron și se poate achita prin ordin de plată. Această taxă cuprinde pregătire teoretică + pregatire practică, suportul de curs și materialele de documentare, skipass în valoare de 100 Ron, examinarea și eliberarea certificatului de absolvire care este tipărit de Ministerul Muncii si Justiției Sociale. Certificatul de absolvire are regimul actelor de studii și este însoțit de suplimentul descriptiv.

Certificatul de absolvire este recunoscut de către Autoritatea Nationala pentru Calificari (ANC) și Ministerul Tineretului si Sportului – Federatia Romana Schi-Biatlon.

Examenul cursului de monitor

Evaluarea participanților la programul de formare profesionala, are loc în baza examenului final. Acesta cuprinde:
– Proba scrisă tip grilă pentru testarea pregătirii teoretice
– Proba practico-metodică pentru testarea pregatirii practice
Evaluarile finale pentru proba teoretica și practică se notează separat, pe o scală de la 1 la 10 (fiind necesară minim nota 5 pentru promovarea probei teoretice și minim nota 6 pentru promovarea probei practice). Nota finală a evaluării participanților la programul de formare, reprezintă media aritmetică a notelor de la evaluarea teoretică și cea practică.

O altă sesiune de formare a monitorilor va avea loc în perioada 14-28 ianuarie 2019.

Mai multe informații puteți găsi pe facebook sau AICI  

 

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2019 SKIPASS Magazine