Ilka Stuhec – din nou campioană mondială la Coborâre. Lindsey Vonn – pe locul trei în cursa finală a carierei

Ilka Stuhec – din nou campioană mondială la Coborâre. Lindsey Vonn – pe locul trei în cursa finală a carierei

Ilka Stuhec a câștigat proba de Coborâre la Campionatele Mondiale de Ski Alpin de la Åre, păstrând titlul obținut cu doi ani în urmă la St. Moritz. Ea a fost urmată de Corinne Stuter la 0,23 secunde și de Lindsey Vonn la 0,49 secunde. Reprezentanta României, Ania Caill, a terminat pe locul 37, la 3,79 secunde de câștigătoare.

Vonn a fost în centrul atenției, aceasta fiind ultima cursă din cariera sa competițională. Cu această medalie, la 34 de ani, ea a devenit cea mai vârstnică medaliată la Campionatele Mondiale, fiind de asemenea prima schioare care a câștigat medalii la 6 Campionate Mondiale diferite, primele fiind tot la Åre în 2007.

Vremea nefavorabilă a impus coborârea startului, însă la ora desfășurării competiției vizibilitatea a fost bună. „M-a ajutat mult faptul că am luat startul mai jos”, a declarat Vonn. „Secțiunea superioară era mai denivelată și îmi afecta puternic genunchiul. Știam că am șanse bune și, din fericire, soarele a ieșit chiar înainte să iau startul. Mi-am spus că ăsta e momentul, și am mers la limită. Am dat totul, așa cum fac mereu. Am lăsat emoțiile deoparte și am savurat momentul. Iubesc viteza și a fost o zi perfectă pentru Coborâre”.

Vonn este a doua legendă a schiului care și-a anunțat retragerea la aceste Campionate Mondiale, Aksel Lund Svindal terminând ultima coborâre din cariera sa competițională pe locul 2 cu o zi înainte.

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2019 SKIPASS Magazine