Author Archives: Alina Vasilescu

Atenție! Situație de urgență pe Valea Morarului

Atenție! Situație de urgență pe Valea Morarului

În urma ninsorilor abundente și a rafalelor de vânt din ultimele zile, din Bucegi, echipele de Salvamont au fost din ce în ce mai solicitate.

Duminică, în jurul orei 13:30 doi turiști au sunat la serviciul Salvamont, în urma unei avalanșe de pe Valea Morarului. În urma apelului, s-a constatat că cei doi turiști au găsit  o altă persoană care nu a reacționat la manevrele de resucitare. Spre locul accidentului au pornit 2 echipe de salvatori din Bușteni și Prahova. La lăsarea întunericului, echipajele Salvamont, au anunțat că luni dimineață se vor relua căutările, deoarece  presupun că mai există încă o persoană îngropată în zăpadă.

”Spre locul accidentului au plecat două echipe de salvatori din Bușteni și Prahova, iar după lăsarea întunericului, intervenția a fost întreruptă. După mai multe cercetări, avem motive întemeiate să credem că există și o a doua victimă îngropată în zapadă. Maine dimineată vor fi reluate căutările. Pericolul de avalanşă se menţine în întreaga zonă montană , existând depuneri mari de zăpadă aduse de vânt, în special în zona văilor”, au declarat cei de la Salvamont Bușteni.

În cazul în care porniți într-o drumeție vă reamintim că este necesar să vă echipați corespunzător. În acest link vă amintim câteva cauze din care se pot crea avalanșe, chiar de către dumneavoastră.

Număr SALVAMONT : 0-SALVAMONT adică  0-725826668!

 

UPDATE: Unde se schiază pe Valea Prahovei și Poiana Brașov în perioada 8-9 decembrie

UPDATE: Unde se schiază pe Valea Prahovei și Poiana Brașov în perioada 8-9 decembrie

În  Poiana Brașov se va schia în acest weekwnd pe 6 pârtii. Pe pârtia Lupului se va schia pe două tronsoane, respectiv în partea superioară, până la telescaun, dar și pe partea inferioară în zona telescaunului de 4 persoane. Pe Drumul Roșu se va schia în întregime, pe toată lungimea de 5,5 km. Pe Sulinar… Continue Reading

Starea pârtiilor pentru perioada 8-9 decembrie

Starea pârtiilor pentru perioada 8-9 decembrie

La Straja condițiile de schi sunt excelente.Teleschiul Platoul Soarelui funcționează în fiecare zi de la 09:00 la 17:00 până în data de 15.03.2019 indiferent de numărul de persoane. Nocturna funcționează  de la 17:00 la 21:00 cu minim 10 persoane. La Cavnic se schiază pe pârtia Roata 1 de la 9:00-20:00. În această perioadă funcționează teleschiul Roata… Continue Reading

TRANSYLVANIA MOUNTAIN FESTIVAL 2018

TRANSYLVANIA MOUNTAIN FESTIVAL 2018

3 zile de festival montan, 12 filme de aventură (6 în premieră națională),  14 invitați speciali, 7 sporturi montane, o expoziție de fotografie montană, 8 ateliere interactive – toate pentru a vă crește pofta pentru munte și activități în natură!  În cadrul festivalului internațional montan Transylvania Mountain Festival 2018 organizat între 23 și 25 noiembrie… Continue Reading

Circulația pe Transalpina este închisă până în primăvară

Circulația pe Transalpina este închisă până în primăvară

După trei zile în care s-a acţionat cu utilajele de deszăpezire, reprezentanţii Drumurilor Naţionale Târgu Jiu au decis închiderea circulaţiei pe Transalpina, drumul care ajunge la o înălţime de 2.145 de metri. „Am făcut propunerea după o discuţie cu prefectul şi Poliţia Rutieră. Compania a obţinut avizele necesare şi s-a luat măsura închiderii circulaţiei. Începând… Continue Reading

Sinaia, desemnată cea mai frumoasă stațiune din România la World Ski Awards

Sinaia, desemnată cea mai frumoasă stațiune din România la World Ski Awards

Sâmbătă, 17 noiembrie, România s-a aflat printre cele 26 de națiuni prezente la cel mai important eveniment de celebrare și premiere a performanței în sporturile de iarnă, Gala World Ski Awards, desfășurată în Austria, la Kitzbuhel. Sinaia a câștigat premiul pentru cea mai frumoasă stațiune de schi din România pentru anul 2018. Obiectivele turistice deosebite,… Continue Reading

Prima coborâre din acest sezon la Predeal

Prima coborâre din acest sezon la Predeal

Chiar dacă oficial sezonul nu s-a deschis, iubitorii de alb și-au luat echipamentul la purtător și au făcut primele linii pe pârtie. La Predeal a nins, s-a așezat un strat de aproximativ 20 centimetri, dar din păcate, temperaturile nu se vor menține scăzute. Următoarea ninsoare este așteptată spre sfârșitul săptămânii, când s-a anunțat din nou… Continue Reading

Restaurantul  hotelului de gheață se va numi „Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”

Restaurantul hotelului de gheață se va numi „Regele Ferdinand I al României – Întregitorul”

Ca în fiecare an, tematica hotelului de gheață se schimbă. Anul acesta este vorba de iubirea pentru natură, plimbări, aer curat, relaxare, drumeție montană și masivul Făgăraș, deci „Frozen Love”. Camerele principale vor purta numele unor locuri şi obiective din zona Masivului Făgăraş: Vârful Suru, la Lacul Avrig, Vârful Negoiu, Valea Doamnei, Cabana Podragu, Castelul… Continue Reading

De 1 decembrie schiem românește la Arena Platoș

De 1 decembrie schiem românește la Arena Platoș

Așa cum ne-au obișnuit cei de la Arena Platoș Păltiniș au pregătit o sumedenie de surprize pentru iubitorii sportului de iarnă. Cel mai important anunț de până acum este deschiderea oficială a sezonului ce va avea loc chiar de Ziua României. Să nu uităm că sibienii sunt petrecăreți și competitivi, prin urmare, au și pregătit… Continue Reading

Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine