Șureanu: frumusețe pură

Șureanu: frumusețe pură

Încă de copil am început să pătrund tainele naturii citind tot ceea ce-mi cădea în mână cu referire la aventuri pescărești sau vânătorești. Mai cu seamă scrierile lui Ionel Pop și Mihail Sadoveanu mă fascinau și visam cu ochii deschiși să ajung odată în locurile atât de frumos descrise… În cărțile celor doi autori revenea obsedant o denumire care-mi dădea fiori doar citind-o: Valea Frumoasei.
Adevărul este că a trecut destul timp până am ajuns să vizitez acele locuri, evident întovărășit de echipa emisiunii Natură și Aventură. Între timp zona care a dat denumirea locurilor nu mai exista, fiind acoperită cu apa lacului de acumulare de la Oașa. Acoperită era Cabana de la Izvorul de Argint a lui Ionel Pop iar în Cabana de la Bradul Strâmb a lui Sadoveanu se instalaseră polițiști ai IPJ Alba aflați în vacanță. Peste toate auzisem că, dacă urci prin Luncile Prigoanei, apoi prin Poarta Raiului și o iei către Vârful lui Pătru sau Șureanu voi găsi lucrările de amenajare la un domeniu schiabil nou. Cunoscând felul brutal în care dezvoltatorii noștri intră în intimitatea pădurii am decis să cercetăm și să filmăm amenajările.
Am urcat destul de greu fiindcă ne aflam la jumătatea lunii mai, zăpadă mai era dar în niciun caz îndeajuns pentru schi. Spre surprinderea noastră am găsit atunci două linii de teleschi și una de telescaun. Opt pârtii de diferite dificultăți însumând 11 kilometri dar, mai cu seamă, o priveliște extraordinară, atipică stațiunilor românești aflate în general pe văi, cu piste tăiate în pădure. Situat așadar în gol alpin, domeniul schiabil este înconjurat de trei vârfuri de peste 2000 de metri: Vârful lui Pătru, Șureanu și Aușelul. Dacă urci pe aceste piscuri se deschid vederii panorame, nebănuite de jos, către munții Parâng, Cindrel, Lotru și Retezat. Lărgimea pârtiilor îți permit practic, la coborâre, o sumedenie de variante, de la pista bătută până la zăpada pulver. De asemenea amatorii de schi de tură găsesc în apropierea celor trei vârfuri pomenite mai sus zăpadă neîncepută.
Mi-am promis atunci că voi reveni iarna. Mă interesează la o stațiune de schi pe lângă facilitățile legate de pârtii și atmosfera locului. Am vizitat Șureanu anul trecut de două ori și am fost surprins să găsesc mai degrabă o stațiune dedicată familiștilor și grupurilor liniștite. Nici urmă din hărmălaia, muzica la maxim în difuzoare sau cetățenii ebrietați care se întâlnesc îndeobște la noi. Posibil ca faptul să se datoreze și posibilităților reduse de distracție dar am înțeles că manifestările de acest gen nu sunt încurajate de proprietari.
Fac foarte rar recomandări dar în ceea ce mă privește am găsit la Șureanu un loc în care voi reveni cu drag atât timp cât va rămâne așa…

 

Dan Păvăloiu

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine