Mihăiță Papară: Îmi doresc o clasare în TOP 10 la Jocurile Paralimpice

Mihăiță Papară: Îmi doresc o clasare în TOP 10 la Jocurile Paralimpice

De ieri au început Jocurile Paralimpice desfășurate la PyeongChang. Primul parasnowboarder român care se califică la  cel mai important eveniment de talie mondială este Mihăiță Papară, care va participa în două probe, nowboardcross SB-LL1 pe 12 martie şi la banked slalom SB-LL1 pe 16 martie.Acesta și-a propus o clasare în TOP 10.

„Până în acest sezon am luat startul în 23 de competiții europene și internaționale. Obținând clasarea în TOP 10 la Campionatele Mondiale de Banked Slalom și SnowboardCross, m-am calificat la Jocurile Paralimpice de Iarnă din Coreea de Sud, în premieră națională, ‘‘, a povestit Mihăiță Papară pe site-ul său.

Papară  nu a fost un snowboarder de performanță. La vârsta de 25 de ani a suferit un accident de mașină, în care i-a fost retezat piciorul stâng. După perioada de spitalizare a fost nevoit să se obișnuiască cu noul Mihăiță. Nu a renunțat.  În urma documentărilor și a discuțiilor cu specialiștii, a început să practice diferite sporturi care îl ajutau în recuperarea fizică sprecum înotul, săriturile în apă, călăria, escalada, zborul cu parapanta și apoi snowboardul.

Sursa Foto: mihaitapapara.ro
Sursa Foto: mihaitapapara.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 2007 împreună cu familia a înființat un ONG cu scopul de a informa și sprijini persoanele și familiile celor care se confruntă cu un handicap fizic.Iar în ianuarie 2016 a organizat primul eveniment demonstrativ al sporturilor de iarnă pentru persoanele cu handicap fizic.

‘‘În ianuarie 2016, împreună cu antrenorul meu, Dan Marcu, am organizat primul eveniment demonstrativ din România de practicare a sporturilor de iarnă de către persoane cu handicap fizic. Împreună cu colegii mei Echipa Paralimpică de Iarnă, Laura Văleanu și Ionel Lungu, am făcut exerciții demonstrative, iar participanții, persoane cu handicap –  copii și adulți, curioși să încerce ski sau snowboard, au fost îndrumați și ajutați de instructorii Fresh-Meat. Reacțiile sincere de bucurie și împlinire a participanților cred că reprezintă cea mai mare reușită a evenimentului.‘‘, povestește Papară.

În anul 2015 a devenit membru al Echipei Paralimpice de Iarnă a României, alături de antrenorul său, Dan Marcu.

În decursul timpului acesta a adus româniei rezultate remarcabile în lumea sportului de iarnă. Ultimule rezultate  le-a  înregistrat în 8 ianuarie, în Canada, la Campionatele Mondiale de Banked Slalom și SnowboardCross, unde a opținut locul 10.

 

Află AICI unde se schiază în perioada 9-11 martie.

Alina Vasilescu

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine