La Șureanu se schiază. Pe zăpadă naturală.

La Șureanu se schiază. Pe zăpadă naturală.

Andrei Huțanu

Într-un decor de toamnă urâtă (sau de primăvară timpurie pe alocuri) mi-e greu să-mi amintesc cum arată zăpada. Între timp doamne drăguțe îmbrăcate frumos ne spun la televizor că nici austriecii, italienii sau francezii, cu Alpii lor cu tot, nu prea au văzut zăpadă naturală sezonul ăsta. Așa încât mie greu să-mi imaginez că se schiază undeva în această emisferă, cu atât mai puțin în țara asta total dependentă de buletinul meteo când vine vorba de schi. M-a tot inebunit Rareș că se schiază la Șureanu, ne-a trimis informații pe care le-am inclus în știrea despre locurile schiabile în România finalului lui 2015, așa că l-am sunat: “Cum e la voi, acolo?”. “Omule”, zice, “hai încoace! Este zăpadă, vreme bună, nu e lume deloc, chiar merită să vii.”
Îl sun pe Adi și îmi pun ceasul să sune la 7,00 în a treia zi de Crăciun. Dimineața, după o întârziere de doar jumătate de oră, îl iau pe Adi și pornim prin ceață spre promisiunea improbabilă a unei zile frumoase de schi. Imi doream, măcar, să vad soarele pentru câteva ore.
Ei bine, minune! La Șureanu este zăpadă. Naturală. Deși nici când am ajuns la lacul Oașa nu aveam nici un semn că ar putea fi posibil…. Mai mult decât atât, cinci pârtii erau deschise. Și nu era nici multă lume. Și era și soarele promis de Rareș. Am schiat, deci, cât am putut, cu pofta copilului care găsește prăjitura despre care credea că nu există.

Șureanu
Șureanu

Să vorbim, puțin, despre lucruri concrete. Din cele trei pârtii de lângă teleschi, doar una era de luat în considerare din punctul meu de vedere: C4. Destul de lentă, dar cu suprafața relativ bună. C3 era schiabilă, chiar dacă trei zone în care ieșea pământul îți răpeau mult din plăcere. C1, după porțiunea de plat de sus, era complet degradată, o recomand doar masochiștilor.

Șureanu C3
Șureanu C3

Dincolo, pe Aușeu, la telescaun, două pârtii din trei erau funcționale: A3, excelentă în prima parte a zilei, penalizată spre după-amiază de pietrele apărute prin zăpadă, dar, totuși, practicabilă și distractivă și A2, revelația zilei, care, în afara unei singure porțiuni în care ieșea ceva iarbă prin zăpada subțire, nu avea nimic să-i reproșezi. Și nu vă uitați la culoarea marcajului. Când e bătută, așa cum a fost acum, A2 e o roșie cinstită, iar negrul de pe balize nu face decât să o păstreze relativ goală.

Sureanu A2
Sureanu A2

 

Șureanu A2
Șureanu A2

Vă oferim și o coborâre pe A3, după ce am dat, deja, de pietre. Să vă convingeți că, totuși, merită.


În concluzie, se poate! Se poate schia în condiții decente și la noi. Trebuie doar să ai încredere și să conduci vreo șase ore dus-întors (de la Cluj) pentru tot atâtea ore de schi. Și apoi să-ți rupi mașina și nervii pe 25 de kilometri de drum desfundat pentru că autoritățile nu sunt în stare să rezolve această problemă de ani de zile. Alo, domnilor de la Consiliul Județean Alba, ne auziți? Sunt oameni care au investit acolo, care plătesc taxe, care dau de lucru și la alții ( care la rândul lor plătesc taxe). Sunt alți nebuni care merg să cheltuie bani acolo pentru a-și împlini pasiunea. Oare nu puteți să includeți și drumul acesta printre atâtea DJ-uri pe care le asfaltați și modernizați cu mândrie? Nu ne aude nimeni. Poate la anu’.

Lasă un comentariu

Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine