Cum ne pregătim fizic pentru noul sezon [video]

Cum ne pregătim fizic pentru noul sezon [video]

Schiul este un sport de sezon și, din păcate la noi în țară sezonul durează în cel mai bun caz 3 luni: de la jumătatea lunii decembrie și până în 15 martie. După această dată, majoritatea stațiunilor de schi de la noi își închid porțile. În cazurile fericite mai amânăm sosirea primăverii căutând zăpada la altitudine în Franța, Italia sau Austria, țări cu masivi muntoși de peste 2500 m și resorturi de schi așezate pe aceste piscuri. Dar nu ne mutăm acolo. Revenim acasă parcă nesatisfăcuți de volumul de schi de care am avut parte și urmează o lungă și apăsătoare așteptare până la următorul fulg de nea.

Și iată-ne puși în situația în care, la sfârșit de sezon căutăm noi forme de mișcare care să ne satisfacă dorința de a ne consuma energia pozitiv sau, înainte de începutul sezonului alb, în situația în care pierdem startul de sezon cu reacomodarea organismului și intrarea într-o formă fizică minimală pentru ca schiul să fie o plăcere, evitând durerile musculare sau articulare iminente după un repaus îndelungat și, mai ales, evitând accidentări urâte ce derivă dintr-o lipsă de formă fizică.

Pentru a evita aceste situații există o singură soluție: să căutăm să facem mișcare regulat și în extrasezon. Este o regulă sănătoasă valabilă atât pentru schiorii începători cât și pentru cei experți, singura diferență fiind cea că cei din urmă deja au conștientizat aceast lucru și profită din plin de pe urma sa.
Pentru schi alpin recomand cu căldură mișcarea pe PATINE CU ROTILE datorită unor caracteristici speciale. Odată echipat și încă de la prima alunecare, un schior de orice nivel își dă repede seama și simte că deprinderile motrice necesare la patine cu rotile sunt aproape similare cu cele dobândite la schi alpin.

Pregatire fizica:Role. Foto: Spando Ski team
Pregatire fizica:Role. Foto: Spando Ski team

Acest tip de mișcare pregătește atât fizic cât și tehnic schiorul pentru sezonul ce urmează să vină. în funcție de nivelul de învățare al fiecărui individ, antrenamentele pe role se pot desfășura atât pe plat cât și în pantă de diferite grade de dificultate, pe teren nemarcat sau marcat, în curse lungi de durată sau scurte de viteză. Exact ca la schi.

Pregatire fizica: Role Foto: Spando Ski Team
Pregatire fizica: Role
Foto: Spando Ski Team

Dacă pentru adulți încă nu există un cadru bine conturat de abordare a acestui tip de activitate, pentru copiii schiori, există cel puțin la Cluj, acest cadru: Spando Ski Team.

Pregatire fizica: Role. Foto: Spando Ski Team

Pregatire fizica: Role. Foto: Spando Ski Team

 

 

O altă formă de mișcare pe care o recomand în perioada de extrasezon este înotul. Un program de înot de minim 3 ori/săptămână, câte cel puțin o oră de înot continuu în cea mai simplă formă a lui, și anume fără program special de serii contracronometru sau ruperi de ritm, efectuat regulat, fără a forța neapărat limitele individuale ale organismului va ameliora funcționarea aparatelor respirator și circulator, va tonifia general sistemul muscular, va întări articulațiile și, nu în ultimul rând, va căli organismul, pregătindu-l pentru fluctuațiile de temperatură și umiditate la care suntem expuși la munte.

Pregatire fizica: Intot. Foto: Spando Ski Team
Pregatire fizica: Intot.
Foto: Spando Ski Team

 

Pregatire fizica: Inot Foto: Spando Ski Team
Pregatire fizica: Inot
Foto: Spando Ski Team

 

 

 

 

 

 

 

Și dacă nu există posibilitatea de a ne deplasa pe patine, nici disponibilitatea de a înota după un program regulat, mai ales toamna când vin frigul și ploile, există soluția de program de pregătire fizică HOME FITNESS. 

Pregatire fizica: home fitness Foto: Spando Ski Team
Pregatire fizica: home fitness
Foto: Spando Ski Team

Pe același principiu al continuității și al perseverenței, exercițiile fizice de bază, dacă le efectuăm în anumite condiții și cu un anumit ritm și intensitate, pot pregăti specific pentru schi alpin organismul: alergarea de viteză cu ruperi de ritm și schimbări de direcție, săriturile cu multitudinea formelor lor și în diferite planuri de desfășurare, exercițiile de forță efectuate cu ajutorul greutății proprii a corpului sunt doar câteva dintre mijloacele simple și eficiente la care, dacă apelăm din timp și regulat, după un program prestabilit, vom simți la început de sezon satisfacția că suntem în formă.

prof.Paul Curte
Asociația Club Sportiv SPANDO – Cluj

 

Lasă un comentariu

dannyungurracing
sacalatorim.ro.
rcluj
© 2017 SKIPASS Magazine