Clăpari de tură

Clăpari de tură

Când spui clăpari de tură spui de fapt hibrizi între clăparii de pârtie, făcuţi pentru coborâre, şi bocancii de munte, proiectaţi pentru a fi cât mai comozi la umblat. S-ar părea că, la fel cum, de exemplu, se zice despre cauciucurile all-seasons că nu sunt cu adevărat bune nici pentru iarnă, nici pentru vară, nici când încalţi clăparii de tură să n-ai performanţe bune şi la schi, şi la deplasare.

Pentru că la schi se cere rigiditate, iar la deplasare, elasticitate şi mobilitate. Cel puţin la clăparii de tură lucrurile nu stau aşa. Deoarece această activitate, schiul off-piste, a prins la public pe scară largă şi reprezintă o piaţă în creştere, tehnologia şi-a spus şi aici cuvântul. Au apărut modele revoluţionare care îmbină cu succes funcţiuni aparent contradictorii. De fapt, cum funcţionează aceşti clăpari de tură? La deplasare, ei se fixează în partea din faţă a legăturii, fiind liberi să pivoteze. Piciorul poate astfel să împingă schiul înainte. Clapele sunt lăsate deschise, în aşa fel încât carâmbul clăparului să fie flexibil, permiţând o mişcare a gleznei la fel că atunci când umblăm cu bocanci obişnuiţi.

De fapt, aceşti clăpari de tură chiar au talpă de bocanci. Ei pot fi utilizaţi la deplasarea fără schiuri atunci când condiţiile o cer, ca de exemplu când trebuie urcate pante foarte abrupte. Dacă eşti încălţat cu clăpari de tură te poţi adapta acestor cazuri, ei fiind construiţi astfel încât să permită fixarea colţarilor, la fel că la bocancii pentru alpinism. Când dorim să schiem, fixăm clăparul în partea din spate a legăturii (care se închide şi ea, devenind rigidă) şi strângem clapele. În acest moment clăparul devine rigid, carâmbul se poziţionează într-un unghi potrivit pentru schi şi putem începe coborârea. La fel că în cazul celorlalte accesorii ale echipamentului de tură, şi în cazul clăparilor se pune aceeaşi problemă: trebuie să fie uşori şi rezistenţi deoarece îi ducem prin propriile forţe şi nu cu instalaţia de cablu.

Clapari de tura

Asta înseamnă materiale nobile şi tehnologie, deci un preţ pe măsură. De obicei, clăparii de tură costă, la acelaşi nivel de calitate, mai mult decât cei de pârtie. Dacă te gândeşti că şi uzură lor e semnificativ mai mare din cauza pârtiilor aflate în mişcare în timpul deplasării, s-ar părea că ne aflăm într-o situaţie dezavantajoasă. Socotiţi însă cât daţi pe cablu şi veţi vedea că, practicând schiul de tură, ieşiţi mai bine şi la capitolul financiar. Iar dacă socotiţi şi beneficiile pentru sănătate ale efortului în aer liber.

Datorită pieţei suficient de extinse, din Europa de Vest şi din Statele Unite, varianta second hand poate fi luată în calcul. Eu recomand achiziţionarea unor clăpari de tură noi care se formează pe propriul picior, mai ales când aceştia trebuie să fie comozi la deplasarea pe distanţe lungi. O simplă bătătură poate face deplasarea un adevărat chin. Nici schiurile de tură şi nici clăparii nu reclamă însă un nivel de siguranţă la fel de ridicat ca pieile de focă sau legăturile de tură. Cu acestea din urmă nu te poţi juca! Deoarece în cadrul schiului off-piste există mai multe tendinţe şi specializări, aceşti clăpari de tură sunt construiţi corespunzător. Pentru cei care pun preţ pe deplasarea pe distanţe lungi şi pe ascensiuni montane dificile există clăpari uşori şi mobili. La coborâre rigiditatea nu e aşa de mare dar, cu puţină experienţă şi tehnică specifică, acest neajuns poate fi compensat.

Există echipament de tură cu ajutorul căruia au fost urcate şi coborâte vârfuri de peste 8.000 de metri altitudine. Cei mai uşori clăpari sunt cei pentru competiţiile de schi-alpinism unde se fuge efectiv pe schiuri. Aceştia sunt făcuţi din carbon şi titan, iar preţul lor e pe măsură. Cei care pun preţ mai degrabă pe coborâre vor alege variantele mai rigide. Aici importanţa greutăţii scade. Dacă vrei să schiezi în forţă, pe pante abrupte, la fel ca riderii sponsorizaţi, ai nevoie de clăpari cu o rigiditate sporită. În acest caz vorbim de clăpari speciali de free-ride, a căror greutate de fapt nici nu contează. Si de ce-ar conta dacă te duce în vârf elicopterul.

Vestea bună e că există la ora asta pe piaţă clăpari suficient de uşori şi de comozi pentru a fi folosiţi chiar şi în cadrul unor expediţii montane unde coborârea pe schiuri reclamă un nivel ridicat de rigiditate şi siguranţă. Și încă un sfat: modelele de competiţie sunt pentru competiţie. Ele nu sunt, de obicei, nici fiabile şi nici comode. Aşa că alegeţi ce vi se potriveşte fără a aruncă însă banii pe fereastră.

Ovidiu Pop | foto Adrian Muntean

 

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine