„Aveți carvare?!” La centrul de închiriere

„Aveți carvare?!” La centrul de închiriere

Înainte să schiez pentru prima oară în străinatate, adică în Austria, eram tare bucuros că am și eu un centru de închirieri, la Șureanu. Eram de-a dreptul falos și, în necunoștința mea, credeam că dacă totul e îmbrăcat în lemn iar echipamentele sunt frumos aranjate pe marimi, ca la sași, e OK.

Centru de închirieri
Centru de închirieri

Ei bine, nu e. O fi OK pentru standardele românești de amenajare a unui centru, dar mărturisesc că experiența din Austria (și, apoi, alte câteva din Franța) mi-au domolit faloșenia. Cum să spui că închiriezi schiuri în clipa în care te afli într-un centru de închirieri Intersport (sau oricare ar fi), unde totul sclipește ca într-o altă galaxie, de ți-e si frică să pui mana pe ceva? O galaxie de înalta tehnologie, cu o diversitate de echipamente noi și aproape noi, pe care le vezi în paginile celor mai glossy reviste de profil.

Așa că, întors în țară, m-am resemnat românește și am rămas cu ideea unui etalon intimidant de înalt. Totuși, vă asigur că esența diferenței dintre un centru de închirieri românesc și unul din Alpi ține de oameni, nu de suprafețele lucioase. În secunda în care intr-un centru de inchirieri intră cinci turiști care nu dau „bună ziua”, încep să probeze echipamentele de parcă n-ai fi acolo și te întreabă, peste umăr, „nu vă supărați, aveți carvăre?”, îți dai seama că trebuie… să te adaptezi. La fel, în secunda în care intri tu, în calitate de client, într-un centru de închirieri și ești luat de sus și pe sus de un „expert” în echipamente, a cărui amabilitate n-o întrece pe cea a milițianului, trebuie… să te adaptezi. De fapt, un centru de inchirieri din România este, din punctul meu de vedere, ca o gară: acolo vezi oameni de toate felurile, cu toate comportamentele sociale posibile.

Calitatea

Centru de închirieri Riml
Centru de închirieri Riml

Indiferent că schiezi la Poiana Brașov, Cavnic sau Straja, aproape fiecare centru de închirieri corespunde unui model unic: căsuță de lemn, reclamă săracă, ușă veșnic deschisă și/sau pridvor, în care găsești unul sau doi oameni care te servesc. De regulă e o înghesuială de echipamente de parcă atunci le-au adus din Austria, așadar primul tău gând, ca client, este „oare or fi curate?” Evident că nu; dacă ordinea e pe planul doi, curățenia e sigur pe trei-patru. Cât despre calitatea echipamentelor, trebuie să înțelegem că posibilitățile de achiziție ale unui centru de închirieri din România nu sunt impresionante; vorbim de echipamente second-third-forth hand, plimbate deja de la un centru la altul prin țară (după ce au fost aduse, bineînțeles, de la centre din Austria și Germania, în principal). Schiurile (carve sau nu) sunt de obicei cu evidente urme de uzură, chiar dacă service-ul pentru canturi și tălpi e făcut la început de sezon și, periodic, în sezon. Cele mai rezistente, peste timp, sunt legăturile, așa că dacă ele nu sunt OK, fii sigur că restul elementelor schiului sunt și mai uzate.

Pare bizar, dar nu toți clienții cer schiuri carve. Încă mai au trecere schiurile drepte (dar zilele lor sunt numărate). Extrem de puțini turiști întreabă de radius și doar câțiva sunt interesați de tipul de zăpadă în care vor schia. În schimb, cu toții vor să se asigure că lungimea schiurilor e potrivită în raport cu înălțimea lor. Ceea ce e bine. Cât despre snowboard, pretențiile sunt mici; cel mult vor placă pentru că simt că asta e moda și dă bine. Eventual există o mică nelămurire legată de lungime, dar și aia e relativă dacă omul se vede deja cu placa în mână.

Concurența

Centru de închirieri Route 31
Centru de închirieri Route 31

Sunt stațiuni în România în care centrele de închirieri sunt ca tarabele cu hamsii din Costinești. Aproape că te încurci în echipamentele agățate pe pereții exteriori ai centrului (strategie de marketing?) și nu faci nici doi pași între un centru de închirieri si următorul; dar asta, nu-i așa, îți oferă o bună comparație între prețuri. De obicei, prețurile la concurență mare sunt apropiate între ele și scad spre infima sumă de 20 lei / echipament complet. Altele sar binișor peste 50 lei și motivează cifra prin calitatea înaltă a echipamentelor oferite. Dar aici există o problemă: în loc să alinieze prețurile și să elimine materialele proaste, centrele preferă să diferențieze tariful în funcție de echipamentul slab (pe care nu îl mai ia nimeni) și echipamentul bun (care se cere). Desigur, profitul crește, dar demonstrează o lipsă totală de preocupare din partea centrelor pentru clienți.

Clientul

Centru de închirieri
Centru de închirieri

În România, turistul cere cam aceleași lucruri la un centru de închirieri: schiuri carve, clăpari, plăci, boots. Nu îl interesează marca, materialul și anul fabricației. Bețe nu cere întotdeauna (oare când va pricepe românul că ele nu sunt un apanaj al începătorului?), ochelari din când în când, căști aproape deloc. Având în vedere că, de regulă, clienții sunt începători și nu cunosc posibilitățile echipamentului și ale pârtiei, din păcate pot fi ușor păcăliți de orice angajat al unui centru de inchirieri (fiindcă dau echipament slab la preț de echipament bun). Pe de altă parte, nu e normal și nici legal să reții buletinul clientului, pentru că nu ești Poliția Română, dar nici nu ai vreo garanție, în România, că se întoarce clientul cu echipamentul luat de la un centru de inchirieri sau altul. Oricât ar fi de „spălat” și prezentabil acel client. Și poți să îi spui cât de frumos vrei să nu se lase tras cu mașina pe schiuri, pe drum, pentru că nici în acest caz nu ai o garanție.

Totuși, că veni vorba de relația cu echipamentul, trebuie remarcat fenomenul tot mai cert de emancipare a schiorului român, ceea ce se vede în preocuparea lui (uneori excesivă) pentru echipament. Pentru cască, ochelari, cagulă și protecții. Evident, nu mă refer aici la clientul centrelor, ci la schiorul care nu mai este dependent de închiriere, ci își caută echipamentul său, dedicat stilului său. Aș mai preciza doar că, în ultimii ani, această evoluție a bunului gust e din ce în ce mai posibilă pentru românii cu venituri medii. Echipamentele noi nu mai sunt neapărat un lux iar opțiuni sunt cel puțin în toate reședințele de județ din țară, ceea ce ar trebui să genereze o evoluție urgentă a bunului gust (și a atitudinii față de client) în fiecare centru de închirieri. O evoluție care să fie dublată de tăierea bonului fiscal la închiriere… Visăm oare cai verzi? Eu cred că nu.

 

Florian-Rares Tileaga

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine