Ce nu este schiul?

Ce nu este schiul?

Publicam, zilele trecute, un text despre ce cred eu că este schiul, cu riscul de a părea unul care face pe deșteptu’ și care, din biroul lui de fildeș, crede că le știe pe toate. Ei bine, vă asigur că biroul meu e pârtia, e undeva la cota 1.800, în plin viscol, iar costumul meu cu cravată are în jur de 10.000 mm impermeabilitate. Așa că, din păcate și din fericire, vă vorbește un pățit. Iată, mai jos, ce cred eu că nu este schiul, așa cum am putut să deduc de-a lungul a prea mulți ani de schi.

Deci, sunt convins că schiul nu este…

… stresul de dinainte de a pleca la pârtie, cu pregătiri nervoase, mutră acră, aruncări de bagaje şi strâmbe pe sub mustaţă. Mai bine stai în hotel. Sau du-te acas’, even better;
… enervarea pe care o produce 4×4-ul nu ştiu cui, care parchează prost şi conduce de parcă ar fi singur pe drum;
… revolta și nevii pe care ți-i produce acea clipă în care îți dai seama că mașina pe care tocmai te chinui s-o scoți din șanț, împreună cu alți câțiva șoferi binevoitori, e de fapt plină de oameni. Atâta doar… că le era frig să coboare;
… atitudinea de cocalar calificat, care nu știe să dea „bună ziua” nici la cazare, nici la închirieri de echipamente, dar are pretenția să fie servit prompt și cu prioritate;
… băgatul în faţă la coadă, subtil, din lateral, ca şi când o mişcare tectonică a produs deplasarea ta pe sol, de la punctul X la punctul Y;
… lipsa de înţelepciune în forma ei primară, de la coborârea kamikaze, cu picioare crăcite şi beţe întinse în lateral, până la aerele de superioritate și mister ale celor care au încă din scutece schiuri în picioare;
… indispoziţia pe care ţi-o produce atitudinea ciobănească, de miliţian cu capsa pusă, a unor angajaţi de la unele pârtii din RO, exploataţi de patron, îngheţaţi de frig şi sătui de turişti ca de mere pădureţe;
… furia şi nerăbdarea cu care îţi tratezi copilul / nevasta atunci când îi înveţi să schieze, în detrimentul timpului tău liber de a schia;
… furia şi nerăbdarea cu care eşti tratat de tată / soţ, atunci când laşi după el şi refuzi să faci o oră-două cu un monitor;
… respingerea irațională, evident enervantă, a oricărei forme de încurajare de a schia, venită de la soț, soție, neamuri, prieteni, cunoștințe;
… propozițiile de maximă maturitate „io n-am nevoie de beţe” și „mie nu-mi trăbă cască”;
… fraza de maxim optimism „eu n-o să fiu veci pururi în stare să schiez”;
… când arunci o doză de bere pe pârtie, în plin viscol şi te faci că plouă, fiindcă nu te vede nimeni;
… când ajungi într-o stațiune și, în loc să calci pe omăt de la Dumnezeu, calci pe gunoi de la oameni;

înghesuială pe pârtie
înghesuială pe pârtie

… când nu ții cont de nici o atenționare de pe pârtie (avalanșă, risc de rătăcire etc.) și te aventurezi de capul tău în tărâmuri necunoscute, alarmând o armată de jandarmi montani și salvamontiști, pentru ca mai apoi, salvat, să faci pe viteazul pe Facebook;
… când stau după tine toţi prietenii, în maşini, în timp ce tu bei în après-ski, pentru că, deh, eşti om liber şi vrei să te simţi bine în vacanţă;
… când o înjuri sau jignești pe iubita sau soția ta, doar pentru că lecția de schi cu monitorul a durat cu 15 minute mai mult și, bineînțeles, te-ai impacientat că nu mai vine femeia la tine;
… când provoci o coliziune pe pârtie, sau o incomodare, sau orice alt disconfort şi pleci mai departe ca şi când nimic nu s-a întâmplat;
… etc.

Și cam atât. Nu vă doresc nici una dintre situațiile de mai sus, pentru că schiul nu are legătură cu nici una dintre ele. Schiul este, din punctul meu de vedere, sportul cu cele mai multe zâmbete. Drogul cel mai sănătos. Efortul cel mai relaxant și mai social cu putință.

Florian-Rareș Tileagă

Lasă un comentariu

dannyungurracing
sacalatorim.ro.
rcluj
© 2017 SKIPASS Magazine