Azuga. Scurt pe doi! [VIDEO]

Azuga. Scurt pe doi! [VIDEO]

Fiecare domeniu din România are specificul lui; unele se remarcă prin numărul de kilometri de pârtie, altele prin calitatea lor. Azuga se încadrează în a doua categorie, având două pârtii mari și late – la propriu – și câteva pârtioare pentru învățăcei la bază.
Deși kilometri sunt puțini, Azuga iese în evidență prin relieful și lungimea celor două pârtii deservite de telegondolă – Sorica și Cazacu: amândouă au peste 2 kilometri lungime și o diferență de nivel de peste 550 de metri fiecare.
Sorica este o pârtie roșie „adevărată”, lată, cu pantă aproape constantă pe toată lungimea, menținându-te permanent în priză.

Cazacu e ceva mai lungă și mai variată ca relief; începe cu o porțiune „roșie” care te îndeamnă să faci viraje largi, urmată de o „neagră” brutală ce redevine o „roșie” cursivă până la baza gondolei, cu o variantă care coboară spre teleschi și baby-ski.

 

Prin lungimea peste medie și relieful provocator, cele două pârtii îi recompensează îndeosebi pe schiorii și snowboarderii de nivel mediu sau avansat. Poți întâlni acolo membrii lotului național de schi la antrenament și la concurs, Azuga fiind unul dintre cele 6 domenii din România omologate de Federația Internațională de Schi (FIS).

De sub Vârful Sorica se deschid priveliști spre versanții stâncoși ai Bucegilor, culmile domoale ale munților Baiului și masivele Piatra Mare și Postăvaru. Cele două teleschiuri amplasate aici nu au funcționat în ultimii ani, accesul spre pârtia Cazacu făcându-se improvizat, pe o curbă de nivel.
Pe lângă cele două pârtii deservite de gondolă, există două mini-domenii destinate mai ales școlilor de schi, fiecare cu operatorul și cu skipass-ul său: la baza pârtiei Sorica se află un teleschi și un covor rulant, iar la baza pârtiei Cazacu se află un baby-ski și un teleschi de 400m, cu trei pârtii scurte aferente.
La capitolul dezavantaje, pe lângă multitudinea de skipass-uri, ar fi de menționat altitudinea joasă a domeniului, acesta situându-se între 980 și 1540 de metri. Nu primește, așadar, aceeași cantitate de zăpadă ca și domeniile mai înalte, însă compensează cu instalațiile de zăpadă artificială.
Ca peste tot, starea pârtiilor variază în decursul unui sezon, însă atunci când condițiile sunt bune, cele două pârtii mari din Azuga se situează confortabil în topul celor mai provocatoare pârtii din țară.

Iancu Verdeș

Lasă un comentariu

Snowfest
Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine