Monthly Archives: martie 2018

Șureanu- domeniul suspendat.

Șureanu- domeniul suspendat.

Am fost, la începutul lui martie, la ski, la Șureanu cum se zice, într-o combinație copii-tătici, cu mai mulți colegi de serviciu. Ne-am luat timp suficient, un week-end prelungit. Și ne-am simțit excelent, ceea ce era de așteptat, pentru că, pur și simplu ne place muntele, zăpada și schiul. Încercăm să ne educăm și copii în același spirit. Cuvântul “suspendat”, metafora titlului, mi s-a conturat în minte cu precizie pentru că descrie cel mai bine experiența avută. Cu cele bune și cu restul.

Sursa Foto: Rareș Tileaga
Sursa Foto: Rareș Tileaga

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Drumul.
Domeniul de schi Șureanu este un spațiu bine definit care oferă infrastructură și servicii de cea mei bună calitate. Un loc din secolul XXI, contemporan cu stațiunile de gen din alte locuri, mai civilizate. Până să ajungi însă aici, treci printr-un adevărat calvar căci locul e suspendat realmente într-o mare de indolență. Din Sebeș o iei după indicatoarele care te ghidează spre Transalpina, urmărind celebra Vale a Frumoasei, care o fi fost mai frumoasă pe vremea când era sălbatică. Cursul de apă a fost regularizat în vremurile apuse și au apărut baraje și lacuri de acumulare cum este cel de la Oașa. Dar hai să zicem că de atunci a trecut ceva vreme,  locul s-a “ așezat” cum se spune și drumul până la Oașa este unul pitoresc, chiar grandios pe alocuri, mai ales în această perioadă a anului când pădurile de foioase dezgolite lasă să se vadă abrupturile stâncoase ale văii. Chiar și la Oașa pădurea tânără de brad s-a refăcut pe versanții ce au fost despăduriți la ras, așa că peisajul nu mai este unul apocaliptic. Pădurea s-a refăcut, nu însă și ecosistemul dar, din nou, hai să zicem că aparențele sunt salvate. De aici însă te înscrii pe un itinerariu de secol XIX. Drumul este complet lăsat în paragină. Cu tot tacâmul: gropi, făgașe, gheață, lipsă de parapeți și de refugii în locurile înguste. În total, până la domeniul schiabil – peste 20 de kilometri. Sâmbătă dimineață , de la Oașa în sus e prăpăd: coloane de mașini se întind pe tot drumul. Toată lumea vrea la schi. Cei cu 4X4 au noroc. Ceilalți își rup mașinile în două. Cei mai inspirați își pun lanțurile când trebuie. Ceilalți blochează drumul, se formează coloane, se înjură, se claxonează, se ratează ziua de schi. Pe tot muntele e un haos general. Să vă zic o întâmplare din alte locuri. De la noi din România. Urci cu mașina prin satul Izvoarele iar atunci când începe drumul forestier dai de un plai mare. La intrarea în pădure, o căsuță iar peste drum – barieră. Te apropii și o tanti, care nu vorbește bine românește, dar se face totuși bine înțeleasă, te trimite să-ți pui lanțurile, căci altfel nu ridică bariera. Zis și făcut. Urcăm în coloană pe un drum abrupt, cu serpentine în ac de păr. Drumul a fost curățat, dar suntem la munte așa că apăr și aici gheața , fagasele…. Coloana urcă încet și ordonat, nimeni nu blochează drumul, ajungem sus când pornește cablul, și prindem o zi plină la schi, relaxați și fericiți.O oră se urcă iar în ora următoare se coboară.Respecți regulile, programul , și totul merge ca uns. Așa se petrec lucrurile la Mădăraș Harghita, undeva în România. Oare de ce nu se petrec așa și la Șureanu?

Cazarea.
Noi am plecat de joi așa că ne-am luptat doar cu calitatea drumului. Pe măsură ce te apropii de domeniul schiabil, lucrurile merg din ce în ce mai bine. În zonă au apărut mai multe variante de cazare, hoteluri și pensiuni, dintre care unele așezate și construite chiar cu gust. Problema e că, în România, gusturile nu se discută așa că fiecare face și construiește cum îl tăie capul. La fel ca și în cazul drumului, problema sistematizării și a aspectului rămâne una în sarcina nimănui. Tot așa și la Luncile Prigoanei, cu ceva kilometri înainte de domeniul schiabil. Vile și hoteluri de toate felurile se află răspândite în poieni de munte, printre pilcuri de brazi. Zăpada acoperă totul în strat gros. Decorul hibernal e salvat. În casă e curat, cald și confortabil, e apa curentă și baie, și așa e în toate casele din zonă. Prețul e unul cinstit dar trebuie să rezervi din timp căci domeniul de schi Șureanu e la mare căutare. Și hai să nu fim cârcotași cu sistematizarea. Ce, la noi acasă, în orașele noastre, e mai bine ?

Sursa Foto: Rareș Tileaga
Sursa Foto: Rareș Tileaga

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Schiul.
Am uitat tot. Nimic din cele povestite nu mai contează. Odată ajunși aici avem senzația clară că am pășit într-o altă lume. După încă șase kilometri ajungem la pârtie. E vineri dimineață așa că evităm cu succes coloanele de compatrioți, de organizarea cărora nu se ocupă nimeni. Parcăm, coborâm și … gata. Peripețiile nedorite au luat sfîrșit. Domeniul de schi Șureanu e realmente unul suspendat între cer și pământ. De data asta metafora ne vine bine. Pârtiile încep de la 1600 altitudine odată cu golul alpin. De fapt e un complex de pârtîi, de toate felurile, organizate în jurul a trei teleschi-uri și un telescaun, care urcă până pe vîrful Aușel, la 2000 și ceva de metri. În jur vârfurile Șureanu și Pătru crează un peisaj montan impresionant și, bineînțeles, dacă e senin, vezi toate masivele importante din Carpații Meridionali, chiar și Apusenii. E cel mai înalt domeniu organizat din România. Zăpada nu e niciodată o problemă. Pârtiile sunt niște fâșii tăiate de ratrac în imensitatea albă , bine marcate și delimitate pentru orientare atunci când este ceață. În rest, dacă te ține , poți să schiezi pe unde vrei. De fiecare data prin zăpadă proaspătă. Un adevărat paradis pentru toată lumea : schiori de pârtie sau de free-ride, un rai pentru snow-boarderi. Posibilitățile pentru schi de tură sunt nelimitate : poți urca vârfuri și coboră plaiuri largi pe care nu există pericol de avalanșe. Poate doar sub Vîrful Sureanu, în anumite locuri. Cât despre începători, Șureanu e locul ideal ca să înveți să schiezi. Încă din parcare te întâmpină banner-ul școlii de schi Pași Liberi. Fețe arse de soare, aspect de profesioniști. Îți zici că filmul bate viața, dar i-am văzut pe pârtie, în acțiune, dând lecții atât unor începători cât și lecții de perfecționare, și cred că mi-aș fi instruit copilul cu ei fără ezitare. Totul e bine gândit și la îndemână. Ai unde se bei un ceai, să te încălzești, să mergi civilizat la toaletă. Lucruri normale, am putea spune, dar în câte locuri din țara noastră ați fost și nu e așa ? Având la îndemână asemenea condiții , nu ne-a rămas decât să ne bucurăm de schi la maximum. Căci asta face un loc de schi civilizat : îndepărtează toate piedicile din calea fericirii tale.

Sursa Foto: Rareș Tileaga
Sursa Foto: Rareș Tileaga
Sursa Foto: Rareș Tileaga
Sursa Foto: Rareș Tileaga

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În loc de concluzii.
Am schiat, ne-am distrat și ne-am bucurat. Am luat totul la pachet. Cu siguranță domeniul de schi Șureanu descrie o situație ce ar trebui să devină normalitate. Și nu numai în domeniul schiului. Cei care l-au făcut și îl întrețin au viziune dar ce folos dacă sunt obligați să rămână la nivel de oază? Suspendați într-o realitate diferită ? Până când întrebările acestea nu vor mai fi doar retorice , eu zic să ne vedem de schi, așa cum putem. Și pentru asta , Șureanu rămâne un loc de poveste.

Ovidiu Pop

Unde se schiază în weekendul 23-25 martie

Unde se schiază în weekendul 23-25 martie

Așa cum bine ați observat, iarna nu vrea să plece prea curând, așa că în majoritatea stațiunilor de schi pârtiile se prezintă în condiții excelente. La Șureanu temperaturile scăzute și zilele de ninsoare au ajutat domeniul schiabil. Sunt funcționale toate pârtiile marcate și zonele de off-piste. Zăpada depășește în multe locul 1 metru. Nici la… Continue Reading

Unde se schiază pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov în weekendul 23-25 martie

Unde se schiază pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov în weekendul 23-25 martie

La Sinaia, ca în fiecare sezon zăpada rezistă până prin aprilie și uneori chiar mai sau iunie. În acest weekend funcționează 12 pârtii din 18, mai exact, Valea Dorului 1 și 2 – 60-100 cm, Valea Dorului Varianta – 60-100 cm, Traseu Varianta 1 și 2- 60-100 cm, Valea Soarelui 1 și 2 – 60-100 cm, Drumul De Vara… Continue Reading

Locul 11 pentru România la Jocurile Paralimpice

Locul 11 pentru România la Jocurile Paralimpice

Singurul sportiv român participant la Jocurile Paralimpice de iarnă de la PyeongChang, Mihăiță Papară, a ocupat locul 11, vineri, în proba de banked slalom SB-LL1 la snowboard. La startul probei s-au aliniat 13 sportivi.Papară a fost cronometrat cu timpul de 1 min 10 sec 85/100, realizat în manșa secundă din cele trei disputate. Medalia de… Continue Reading

Inside RedBull Oslea Hiride

George Moșuțiu a reprezentat SkiPass Magazine la RedBull Oslea Hiride și a ieșit în final  pe locul 5 la categoria Snowboard Pro. Vă propunem să (re)trăiți efortul urcușului și senzațiile coborârii alături de George Moșuțiu.   Vă puteți abona AICI la contul nostru de Youtube pentru mai multe materiale video din România, dar și din cele mai… Continue Reading

Mihăiță Papară: Îmi doresc o clasare în TOP 10 la Jocurile Paralimpice

Mihăiță Papară: Îmi doresc o clasare în TOP 10 la Jocurile Paralimpice

De ieri au început Jocurile Paralimpice desfășurate la PyeongChang. Primul parasnowboarder român care se califică la  cel mai important eveniment de talie mondială este Mihăiță Papară, care va participa în două probe, nowboardcross SB-LL1 pe 12 martie şi la banked slalom SB-LL1 pe 16 martie.Acesta și-a propus o clasare în TOP 10. „Până în acest… Continue Reading

Unde se schiază în perioada 9-11 martie

Unde se schiază în perioada 9-11 martie

La Transalpina condițiile de schi sunt excelente, stratul de zăpadă măsoară 210 centimentri. Funcționează telegondola 1 și teleschiul 1.Luni, Miercuri-Duminica: 09:00-16:30, iar Marți este închis, deoarece este ziua reviziilor. În Lupeni, la Straja condițiile de schi sunt excelente. Pârtii deschise: Gondola, Sf Gheorghe, Constantinescu, Mutu, Lupului, Canal 1 si Canal 2  pârtia de începători Baloo  Platoul… Continue Reading

Ultimul eveniment al sezonului la Arena Platoș Păltiniș

Ultimul eveniment al sezonului la Arena Platoș Păltiniș

Duminică, 11 martie, cei mai curajoși schiori și snowboarderi vin la cel mai spectaculos concurs al sezonului în complexul de ski și snowboard Arena Platoș din Păltiniș, Slide and Freeze. Concursul „importat” de pe pârtiile austriece este o adevărată probă de rezistență împotriva frigului și, în același timp, extrem de distractiv pentru concurenți. La ultimele… Continue Reading

Mihăiță Papară singurul sportiv român care participă la Jocurile Paralimpice

Mihăiță Papară singurul sportiv român care participă la Jocurile Paralimpice

La două săptămâni după încheierea Jocurilor Olimpice 2018, oraşul sud-coreean PyeongChang va găzdui, începând de azi, 9 martie şi până în 18 martie, cea de-a 12-a ediţie a Jocurilor Paralimpice, care va reuni 49 de naţiuni, cu excepţia Rusiei, dar cu Coreea de Nord, aflată la prima sa participare. 570 de sportivi cu handicap se vor lupta… Continue Reading

Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2019 SKIPASS Magazine