snow-fest
130 de rideri iau cu asalt Masivul Oslea pe 25 Februarie

130 de rideri iau cu asalt Masivul Oslea pe 25 Februarie

Pe 25 Februarie, Masivul Oslea din Munții Vâlcan va fi cucerit de 130 de schiori și snowboarderi, în singura competiție de hike&ride din România, Red Bull Oslea Hiride.

La start, se vor afla atât veterani, care au participat la toate cele cinci ediții precedente, dar și concurenți care vin pentru prima oară să-și testeze limitele. Printre veterani îi regăsim pe Sonia Drăgan, Paul Affmeser, George Moșuțiu, Ionuț Pintican sau Florina Conț. Ei sunt cei care revin an de an cu plăcere, iar cei noi vin în cătarea unei experiențe cu totul diferită.

Red Bull Oslea Hiride vin rideri cu experiență în freeride și este împărțit în două secțiuni – schi si snowboard, fiecare dintre secțiuni incluzând patru categorii – feminin open, masculin open, feminin pro și masculin pro.

Ionuț Pintican, unul dintre veterani:  “Red Bull Oslea Hiride este genul de competiție la care vii de plăcere. Așa că nu trebuie decât să te bucuri de fiecare moment, de urcare, de natură, de zăpadă, de oameni și nu lua lucrurile prea în serios. Și astfel vei simți despre ce este vorba aici cu adevărat”.

Și da, partea frumoasă la Red Bull Oslea Hiride, este că nu trebuie să participi la competiție pentru a te bucura de el. Chiar dacă ești susținător sau spectator, vei experimenta o aventură unică, alături de oameni pasionați care nu stau pe gânduri când vine vorba de adrenalină.

SkiPass Magazine este partener media al evenimentului.

 

 

Startul

Concurenții iau startul în ordinea înscrierii în concurs, așa că este bine să veniți din timp. Și, nu vă uitați actul de identitate., necesar pentru ridicarea numărului de concurs. Nu uitați nici casca și transiverul. Responsabilul de start va verifica dacă le aveți.

Urcarea

Urcarea se va face la picior, pe urmă bătută. Aceasta va fi marcată, așa că mare atenție sa nu depășiți zona delimitată, pentru a nu fi descalificați. Cronometrarea urcării se va face în mod automat cu ajutorul unui chip, iar la coborâre, concurenții vor pleca în funcție de ordinea în care au ajuns pe creastă.

În creastă

 După ce ajungeți pe creastă, timpul petrecut acolo nu trebuie să depășească 15 minute. Zona este foarte îngustă și locul este limitat. Pentru a nu apărea eventuale neplăceri și accidentări, această regulă trebuie resprectată cu strictețe.

 

Arbitri și jurizarea

Juriul este format din Radu Lungu (arbitru acreditat World Freeride Qualifier și TTR) și Constantin Bodea la snowboard, iar Alin Gavozdea și Bogdan Stanilă, personaje cheie în zona locală de freeride vor juriza la schi.

Pentru clasamentul final, se va lua în considerare atât timpul de urcare, cât și stilul de coborâre. Cel mai bun timp primește 100 de puncte (toate secțiunile cumulate – schi – snowboard – masculin – feminin), iar punctajul scade cu câte 1 punct, în funcție de pozitia ocupată. Concurenții care se vor situa sub pozitia 100, vor primi 0 puncte. Punctajul total pentru coborâre se constituie din suma punctelor acordate de cei doi arbitri. Fiecare arbitru poate acorda maxim 120 de puncte, în funcție de urmatoarele criterii: linie – maxim 30 de puncte; air and style – maxim 30 de puncte; fluidity – maxim 30 de puncte; control technique – maxim 30 de puncte.

Clasamentul final se calculează adunând punctajul obținut la urcare și coborâre. Clasamentul va fi afișat după concurs la complexul din Cheile Buții. Eventualele contestații pot fi comunicate către brigada de arbitri în termen de o oră de la afișarea clasamentului.

 

Lasă un comentariu

Video

Parteneri

dannyungurracing
sacalatorim.ro.
rcluj
© 2017 SKIPASS

design: mvg