Monthly Archives: martie 2015

La schi în Austria – Jurnal de călătorie (Partea II)

La schi în Austria – Jurnal de călătorie (Partea II)

Miercuri, 24.02.2015 (Seara) Bad Gastein 

Nu îmi vine să cred că am reușit, în sfârșit, să mă simt cu adevărat bine-venit în Austria. Suntem cazați tot la un hotel de patru stele, Miramonte, însă ospitalitatea e de zece stele. De cum am intrat pe ușă am fost întâmpinați cu voie bună și căldură, de către angajații de la recepție și unul din managerii hotelului. Practic, ne-au oferit ce au ei mai bun, prietenia lor. Dacă peste asta adaugi vinul tradițional, fructele și legumele din recolta localnicilor și povești frumoase despre cum este să faci turism în Austria, pot spune că am avut o seară frumoasă și acum pot să adorm liniștit. Abia aștept să testez pârtiile din Bad Hofgastein.

P.S: era să uit! Am băut cel mai original cocktail de pană acum… o combinație între espresso, Cointreau, lichior și vodka. Mi-a fost recomandat ca fiind „leacul” casei împotriva somnului… sper să pot dormi.

Joi 25.02.2015, Gastein

Fiți pe pace, am dormit „ca lemnul”. Asta nu înseamnă că asupra altora  nu are alt efect băutura specială consumată înainte de culcare.

Prima zi de ski la Gastein ne-a întâmpinat cu soare, pârtii dificile și o super reprezentantă ce aparține biroului local de turism al Austria Incoming, Martina. Am trecut din nou prin binecunoscutele proceduri de închiriere a echipamentului de ski și, după o urcare cu telescaunul, am ajuns din nou în vârful pârtiei. Cine a mai văzut un mamut din zăpadă în mărime naturală? EU! … și asta pentru că localnicii s-au gândit la cel mai interesant punct de reper realizat din zăpadă.

Mamut din zăpadă
Mamut din zăpadă

 

Pârtiile îmi par mai grele, poate din cauză că stratul de zăpadă proaspăt căzută, e destul de mare. Am coborât de câteva ori, și pe când am început să mă obișnuiesc cu noile condiții de pârtie, s-a anunțat prânzul, dar cine poate refuza un păstrăv la tavă dintr-o crescătorie locală, servit într-un restaurant amenajat în mijlocul pârtiei. Și aici am avut parte de ospitalitatea locală. Patronul de la Waldgasthof Angertal a închiat un shot cu noi. După shot, eu, se prea poate, cel mai pofticios din tot grupul, „m-am delectat” cu un Apfelstrudel. Știu sigur că gustul îmi va rămâne multă vreme în memorie.

Waldgasthof Angertal
Waldgasthof Angertal
Waldgasthof Angertal
Waldgasthof Angertal
Waldgasthof Angertal
Waldgasthof Angertal

Se pare că mă obișnuiesc foarte ușor cu binele. Când Martina ne-a anunțat că mergem la spa, simțeam o ușoară stare de normalitate și confort. Da, știu, nu o să mă mai întâlnesc prea curând cu așa ceva, dar asta nu înseamnă că nu mă pot bucura la maximum. Cu toții (pentru că suntem în continuare aceeași șase, care am placat din Cluj acum câteva zile: Laura Călugăr, Dorin Galdau, Andrei Huțanu, Radu Simu, Roland Rakos și cu mine) am fost încântați când am ajuns la Alpentherme Bad Hofgastein. Întreceri pe topogane, bazine cu apă termală și mulți turiști zâmbitori.

Alpen Therme Dämmerung Winter
Alpen Therme Dämmerung Winter

 

O zi cu atât de mult răsfăț s-a încheiat cu o seară la castel. De ce trebuia să ajungem la castel? Răspunsul la această întrebare l-am aflat de cum am dat ochii cu construcția numită Weitmoser Schlössl Restaurant. Trebuia să o văd și pe asta. Meniu select, bun-gust și o ambianță plăcută, toate completează perfect imaginea.

Weitmoser Schlössl Restaurant
Weitmoser Schlössl Restaurant

Noapte bună!

P. S. Bilanțul zilei la căzături: niciuna.

Vineri, 26.02.2015, Gastein

Ultima zi din excursie mă așteptam să fie una cel puțin la fel de specială ca și zilele pe care le-am petrecut până acum în Austria. O zi cu mai puțin ski, la Gastein, nu înseamnă o zi pierdută, mai ales dacă te lași pe mâna unor organizatori pricepuți. Imediat după micul dejun am avut parte de prima aventură de tip off-piste, la Sportgastein. Unul dintre antrenorii echipei naționale de schi a Rusiei (că tot e la modă să vorbim despre Rusia), ne-a dat câteva ponturi despre cum să te descurci cel mai bine în afara pârtiei. Din nefericire, am asistat și la o căzătură aparent periculoasă a colegului meu, Andi. Partea bună e că s-a ales doar cu o durere sâcâietoare de genunchi… casca nu mai poate fi recondiționată. Am avut parte și de o prezentare la înălțime (în gondolă) a echipamentelor folosite de serviciul salvamont pentru găsirea victimelor în urma avalanșelor, de exemplu. Și, la un ultim prânz pe pârtie, am avut parte de un somon cu steag. Cum?! … Uite aici:

Somon cu steag
Somon cu steag

Bineînțeles că am redus la minimum prezentarea localului gazdă (restaurant cu super-view către pârtii): Valeriehaus.

Nu am avut niciodată o problemă cu felul în care sunt percepuți românii în străinătate și nu m-am simțit niciodată rușinat de naționalitatea mea. Astăzi, am avut ocazia să cunosc un român care știe să facă diferența și, în același timp, care mi-a trezit un sentiment de mândrie. Dr. Mantea lucrează într-un centru mai neobișnuit, pentru tratarea afecțiunilor articulare prin terapie cu radon.

https://www.youtube.com/watch?v=dtx_kpzfFo0

 

Și încă o curiozitate pentru mine: restaurantul în stil feng shui, nu îți stimulează neapărat pofta de mâncare, ci te ajută să ai o cină liniștită într-un cadru perfect armonios. Am aflat că acest restaurant, singurul de acest fel din Gastein, este un motiv de mândrie pentru localnici.

Ultima zi de vacanță s-a încheiat. Mâine ne așteaptă un drum lung înapoi spre casă.

P.S. Bilanțul vacanței: Prima mea vizită în Austria, cazări elegante, mâncare gustoasă, ospitalitate, noi cunoștințe despre schi, câteva căzături neînsemnate, locuri minunate de relaxare și prieteni noi…

27.02.2015, Cluj Napoca

… și am ajuns tot șase.

 

Adrian Nechita

Snow fest ediția a V-a, în desfășurare

Snow fest ediția a V-a, în desfășurare

Ediţia a V-a a Snow Fest este în desfăşurare la Les 2 Alpes, în Franța până sâmbătă, 28 Martie. Snow fest în cuvinte înseamnă: 1300 – 3600 m altitudine, 225 km de pârtii, 53 instalații de cablu, 17 pârtii verzi, 39 pârtii albastre, 19 pârtii roșii, 11 pârtii negre şi unul dintre cele mai complexe și apreciate snowpark-uri… Continue Reading

Din nou la Zell am See/Kaprun

Din nou la Zell am See/Kaprun

Sunt în același après-ski în care am terminat ultima poveste de la Kitzsteinhorn și desenez, ca și atunci, forme cu degetul pe geamul aburit. ParaSol, la 2450 de metri altitudine. Aceleași cântece de legănat halba de bere…. “Bucle în timp” imi spun și zâmbesc amuzat: asta a fost gluma de ieri din Zell am See… Continue Reading

În weekendul 6-8 martie se schiază pe Pârtia Băișoara

În weekendul 6-8 martie se schiază pe Pârtia Băișoara

După ninsorile din această săptămână, Pârtia Băișoara este pregătită de weekend. Astfel, instalația de teleschi va fi pusă în funcțiune de vineri, când orarul de funcționare va fi: de la 10.00-18.00, iar schiorii vor avea posibilitatea să își achiziționeze un abonament full day pentru suma de 50 de lei, pentru a schia întreaga zi. Sâmbătă… Continue Reading

Scoala Romana de Ski
dannyungurracing
sacalatorim.ro.
© 2018 SKIPASS Magazine